Despre prioritati si viata cu un bebelus

on

E ciudat cum, desi mi l-am dorit foarte mult pe David, adaptarea la noul stil de viata nu a fost deloc una usoara si cu atat mai putin intuitiva. Traiam cu impresia ca lucrurile vor veni natural si ca tot ceea ce faci cu iubire se va intoarce inzecit. Si s-a intors, dar nu neaparat asa cum mi-as fi imaginat.

Primele 3 saptamani au fost minunate, in ciuda refluxului si a colicilor, intrucat era si sotul meu acasa. M-a ajutat enorm si dormeam cu randul, pentru ca fiecare dintre noi sa poata sta cu bebe. La finalul acestora insa, a trebuit sa revina la serviciu.

Mama nu ne-a putut vizita – deoarece era blocata in Italia din cauza Pandemiei, in timp ce soacra a trebuit sa ramana la tara pentru a avea grija de mama sa. Aceasta se imbolnavise recent si tocmai trecuse printr-o operatie. Asa ca, pe modelul “ai grija ce-ti doresti!”๐Ÿ˜‚ (inainte de a naste spuneam ca nu vreau sa vina nimeni pe capul nostru si ca ma voi descurca singura), am ramas doar eu cu David.

Eram fascinata de el, de fiecare miscare si gest nou, de fiecare hainuta pe care o observam ramanandu-i mica. Zilele treceau foarte repede si erau presarate cu episoade de alaptat, plansete, dureri de burtica, voma, picaturele de diferite tipuri, schimbat si plimbari in aer liber. Iar noptile mi se pareau interminabile.๐Ÿ˜… Asa cum am povestit si in articolul anterior: dupa fiecare masa il tineam la verticala cate jumatate de ora – timp in care fie ma chinuiam sa stau treaza, fie il plimbam prin casa. Alaptam din 2 in 2 ore, motiv pentru care nici bine nu adormeam si trebuia sa ma trezesc din nou.

Sotul meu lucra pe atunci in deplasare si ajungea doar dupa 8pm acasa, desi pleca la 5.30am. Era momentul pe care abia il asteptam, pentru a putea in sfarsit face dus si a-mi elibera bratele, fara ca David sa planga. Dupa ce se culcau, urma sa ma ocup de tot ce nu facusem peste zi: spalat vase si oale, strans haine, calcat, intins rufe, scos lapte – pentru administrarea picaturilor in timpul noptii si la prima ora dimineata.

Au fost cateva luni destul de obositoare si care nici macar nu stiu cand au trecut… insa toata povestea de mai sus s-a finalizat cu epuizare totala. Intr-o zi efectiv am cedat nervos si am spus ca nu mai pot, ca ma simt coplesita si ca am nevoie de ajutor. Am setat atunci, impreuna cu sotul meu, sarcini de care sa ne ocupam pe rand, astfel incat sa pot avea timp si pentru mine.

Culmea, desi eram ocupata intreaga zi, incepusem sa ma simt inutila, sa mi se para ca am intrat intr-o rutina anosta, din care nu mai pot iesi. Mi-am propus sa aloc timp si pentru mine, in care sa ma desprind efectiv de rolul de mamica.

Acela a fost momentul in care m-am apucat de blog – acesta imi permite sa fiu si sa ma exprim exact asa cum simt, sa interactionez cu alte mamici si sa le aflu povestile, sa povestesc din propria-mi experienta si poate la randu-mi sa ajut. Recunosc ca cea mai mare satisfatie apare in clipa in care cineva se regaseste in randurile pe care le scriu sau cand gaseste vreo solutie aici. Apoi, ca o extensie a acestuia, am modificat si actualizat pagina de Instagram – unde sunt de la o zi la alta tot mai implicata si mai activa. Asa ca te invit sa ne cunoastem mai bine! acolo postam frecvent din activitatile noastre cotidiene, despre stilul de viata, dar si experiente mai noi sau mai vechi. ๐Ÿ˜€

Ce am invatat eu din situatia relatata mai sus e faptul ca, desi sunt bine intentionati, oamenii nu ghicesc ganduri. Daca nu vorbim despre lucrurile care ne apasa sau daca alegem sa facem “sacrificii” in secret, lucrurile nu se vor rezolva de la sine. Nici azi, nici maine, nici altadata. Nu trebuie sa bravam, sa ne dam de 3 ori peste cap si sa incercam sa facem totul. Pentru ca nu suntem singure.

Cu siguranta exista un sot, o mama, o soacra, o sora, o prietena care ne poate oferi ajutor… insa trebuie sa-l cerem sau sa-l acceptam, atunci cand ne este pus la dispozitie! Daca vrem sa ne fie bine pe termen lung si sa avem o dispozitie buna, e important sa ne punem pe primul loc. Sunt convinsa ca si voi aveti pasiuni de care abia asteptati sa va ocupati.

Sau daca nu, gasiti o activitate care va place si bucurati-va de ea, incarcati-va pozitiv, iar apoi reveniti cu forte proaspete la familie. Va asigur ca atat rufele, vasele ce asteapta sa fie spalate, cat si firimiturile ce tocmai au cazut de la bebe, nu vor pleca nicaieri.๐Ÿ˜„ Deci, va veti putea ocupa de ele si mai tarziu.

Comentarii: