Operatia de cezariana, pas cu pas

on

M-am gandit putin daca sa scriu despre acest topic, pentru ca mi se pare o experienta foarte intima. Dar mi-a venit brusc in minte motivul pentru care am inceput blogul si atunci n-am mai avut nici cea mai mica ezitare. πŸ˜€ Pentru ca eu mi-as fi dorit sa gasesc aceste informatii, sub forma aceasta, atunci cand am cautat.

Incep, in primul rand, prin a spune ca am o mare admiratie pentru femeile care aleg sa nasca natural – cred ca trebuie sa ai un caracter de fier si mult curaj. In al doilea rand, subliniez faptul ca eu nu dau sfaturi, ci doar povestesc experienta mea in ideea in care s-ar putea ca unele persoane s-o gasesca relevanta si de ajutor. Dar totul trebuie sa treaca prin filtrul personal, pentru ca oamenii sunt unici, deci organismul fiecareia dintre voi poate reactiona diferit intr-o situatie similara. Asadar, luati doar ce va trebuie din acest articol! πŸ™‚

Din cauza unor reguli stupide si de neinteles pentru mine, medicul care mi-a urmarit sarcina nu a avut voie sa ma asiste la nastere. Deoarece totul se intampla in a doua stare de urgenta, era obligata sa lucreze doar la Stat. Acest lucru a facut ca, cu doar o saptamana inainte de data la care ar fi trebuit sa fiu programata la operatie, sa n-am habar cu cine voi naste. :))) Asta in conditiile in care la ultimul control mi s-a spus ca pot naste oricand. MI-NU-NAT! πŸ˜€

Asa cum era firesc, mi-a fost facuta o recomandare, insa nu am fost pe aceeasi lungime de unda cu aceasta. Mi-a vorbit ca si cum ar fi urmat sa mi se faca o favoare, desi urma sa dau o caruta de bani, si mi-a spus la un moment dat: “daca se declanseaza nasterea noaptea, nu ma sunati, eu noaptea dorm.” Acela a fost punctul in care, cu toata disperarea, am spus ca imi voi cauta singura in cele 5-6 zile un doctor. Daca de la telefon m-am simtit pusa la colt, ce incredere sa am in medicul respectiv?! Poate pentru el era doar o pacienta in plus, dar mie nu-mi era indiferent… 😐

Intamplarea a facut, ca printr-un search personal, sa gasesc un medic minunat: empatic, prietenos, mereu cu zambetul pe buze, care m-a ajutat pe toata perioada spitalizarii si cu care mai pastrez legatura si astazi pe Whatsapp. Nu-i las numele, pentru ca nu stiu daca i-ar placea, insa daca sunteti in cautarea unui medic ce intruneste caracteristicile de mai sus, vi-l dau cu mare placere in privat. Si mai mult decat atat, un medic care s-a zbatut si a facut mai mult decat ii era meseria.

Revenind la operatia de cezariana, aceasta a fost programata dimineata la ora 8, asadar cu o seara inainte nu trebuia sa mai mananc nimic dupa 6pm si sa nu mai beau lichide dupa ora 12am. In caz de sete, se recomanda doar umezirea buzelor cu apa.

Odata ajunsa la spital, in jurul orei 6am, am fost dusa in salonul in care urma sa stau. Acolo am completat un formular pe proprie raspundere cu privire la operatie, a avut loc monitorizarea bebelusului, m-am schimbat si iata ce a urmat:

  1. M-au condus in sala de operatii intr-un scaunel, purtand doar un halat legat la spate.
  2. Acolo erau in jur de 6-7 persoane, desi m-as fi asteptat sa fie maxim 3 (nu stiu de ce), fiecare focusta pe ceea ce avea ea de facut. Toate insa zambarete si prietenoase.
  3. In partea stanga a salii era un ceas mare de perete, pe care l-am urmarit aproape tot timpul, iar pe masa de sub el se afla un laptop. Practic, am ascultat muzica pe tot parcursul operatiei, iar anestezistul chiar fredona usor melodiile. Tind sa cred ca el facuse playlist-ul, pentru ca prea bine le stia. :))) Daca nu as fi fost pe o masa de operatie, as fi asociat foarte usor atmosfera cu intalnirea unui grup de prieteni.
  4. Mi s-a pus o branula in mana stanga si am inceput sa stau de vorba cu asistenta. Era micuta de statura si extrem de amabila. Mi-a spus ca David se va numi si copilasul ei, daca va avea un baiat.
  5. In timp ce stateam cu sezutul pe masa, intr-o pozitie incovoiata, mi s-a facut anestezia in coloana – usor mai jos de jumatatea spatelui. A fost momentul cu cele mai mari emotii pentru mine, intrucat stiam cat de important este sa nu misti. De mare ce era burta, nici nu reuseam sa stau cum trebuie. πŸ˜€ Dar m-am aplecat conform indicatiilor, cu barbia in piept, in timp ce asistenta m-a cuprins ca si cum m-ar lua in brate pentru a sta nemiscata. Dupa ce a fost introdus acul, am simtit cum se incalzeste putin zona respectiva; dar doar atat. Tot asteptam sa ma doara, insa nimic.
  6. Am fost apoi intinsa pe masa, de catre 2 persoane, si mi s-a pus sonda. Despre aceasta am auzit tot felul de povesti: ca doare (nu doare, pentru ca esti amortita de la jumatate in jos si vei ramane asa o buna perioada de timp), ca e incomoda, ca te alegi cu infectii urinare. Din fericire, in cazul meu lucrurile au stat bine. Singurul disconfort l-am simtit in momentul indepartarii ei, cam la o zi de la momentul in care a fost pusa. Si am ramas cu o usoara sensibilitate, pentru alte cateva ore, pe care o resimteam cand stateam intr-o pozitie anume. Dar cam atat.
  7. Am fost treaza pe toata perioada procesului, dar nu aveam vizibilitate la ceea ce se intampla, deoarece in fata mea exista un fel de paravan. Mintea mea era doar la bebe, ochii la ceas, sesizam din cand in cand ritmul muzicii si incercam sa fiu atenta la intrebarile care imi erau adresate. Efectiv stateam de vorba, in timp ce medicii il cautau pe prichindel. :)))
  8. L-au scos dupa 15 minute. Exact, 15 minute – cat dureaza sa extragi o masea πŸ˜€ . Mi-a inghetat inima cand anestezistul a intrebat “nu e intors sau de ce dureaza?”… dar la nici 20 de secunde dupa aceea i-am auzit plansetul si mi-au dat lacrimile instant. Nu stiu daca sunt o persoana sensibila, dar momentul acela efectiv te topeste. Se pare ca motivul intarzierii a fost din cauza faptului ca avea cordonul infasurat de 2 ori dupa gat, cu nod.
  9. L-au curatat chiar sub privirile mele, pe o masa din partea dreapta, mi l-au adus si i-au facut poze cu telefonul meu (ti se spune sa vii cu el, ca sa-i faci micutului primele fotografii). In clipele alea parca timpul s-a oprit in loc, nu mai conta nici unde eram si nici cu cine – aveam ochi doar pentru puiul meu. <3 Mi-l amintesc si acum: bolfosel (s-a nascut cu 3.9 kg), rozaliu, cu un tipat usor ragusit si cu prima lui nota – 10. Am simtit atunci ca toate momentele grele si-au avut rostul si mi-a trecut prin minte ca, daca acela a fost pretul pentru un copilas sanatos, sunt complet recunoscatoare.
  10. Cand mi l-au adus, mi-au comunicat imediat ca are fren si mi-au explicat despre mica incizie pe care o recomanda. Am facut-o in a doua zi petrecuta in spital, cu ajutorul doctorului cu care am nascut, care a discutat cu medicul ce urma sa o realizeze. El a fost cel care m-a ajutat si a intermediat totul – desi nu mai era treaba lui.
  11. De 2 ori, in timpul operatiei, mi s-a facut foarte greata si am ametit (atat de tare incat m-am speriat). S-a intamplat la putin timp dupa anestezie (cred ca in primele 5-7 minute) si apoi undeva spre finalul interventiei, cand m-au cusut. Mi s-a explicat ca este normal si eram in permanenta intrebata cum ma simt. La un moment dat, daca imi amintesc corect, mi s-a facut o injectie care m-a ajutat sa-mi revin.
  12. Pe David Constantin l-au luat pentru investigatii, iar pe mine m-au dus la ATI. De cand l-au scos, am fost doar cu ochii pe el, plini de lacrimi si cu zambetul pana la urechi.
  13. Pe drum, mi-am constientizat fericirea si mi-a parut rau ca nu le-am multumim celor prezenti. M-au scapat de emotii, au avut grija de mine, s-au purtat frumos si nu m-a durut absolut nimic.
  14. Urmatoarele 3 ore le-am petrecut la ATI, cu o perfuzie in mana, dar pe retelele de socializare, iar cand am inceput sa-mi simt picioarele m-au mutat in salonul meu (cu tot cu perfuzie).
  15. Spre seara m-am dezmortit complet, am coborat din pat cu ajutorul unei infirmiere si m-am plimbat cu ea.
  16. Cel mai urat episod a avut loc a doua zi dimineata. Cand am coborat din pat (tot cu ajutor) abia puteam sa merg, ma simteam de parca atunci invatam sa pasesc pentru prima data si simteam ca nu ma asculta propriul corp. M-am temut ca-mi va lua mult sa-mi revin si ca toate povestile care se spun despre cezariana sunt adevarate… Din fericire, nimic mai fals! πŸ™‚
  17. In dupa-amiaza aceleasi zile ma plimbam prin salon cu bebe in brate, coboram si ma urcam singura in pat. Din ceea ce am inteles, “secretul” este sa te misti cat mai mult din momentul in care ti se scoate sonda. Plimbandu-te, elimini din substantele pe care le ai in corp.
  18. O alta secventa inconfortabila e legata de faptul ca, tot in cea de-a doua dimineata, nu te poti spala singura. Si ghici ce?! Te spala altcineva… 😐 Acum zambesc amintindu-mi, dar atunci mi-as fi dorit sa intru in pamant. :))))
  19. Durere am simtit dupa operatie, insa a fost mult sub asteptari. Plecasem de acasa pregatita psihic ca ma va durea groaznic si eram gata sa indur. Doar in prima noapte am cerut un sedativ suplimentar, pentru ca imi doream sa ma odihnesc, ca sa pot avea grija de bebe. Apoi nu a mai fost nevoie. Usor, durerea cedeaza; la trei zile de la operatie plecam din spital cu bebe intr-o mana si cu scoica in cealalta.
  20. Recuperarea completa e de durata, o operatie e totusi o operatie. La inceput mergi putin mai aplecata, ajungi acasa si simti zona respectiva de fiecare data cand te ridici (mereu de pe o parte, niciodata din abdomen) – apleci – stranuti – razi; sotul trebuie sa curete rana (eu n-am avut curaj sa ma uit pana nu s-a cicatrizat πŸ˜€ ) si sa aiba grija de tine, insa cam la 3-4 saptamani nu mai simti nimic. Dupa 6 saptamani rana de la suprafata se vindeca, iar cea de la interior cam in 6 luni (cel putin, asa am inteles).
  21. Bandajul trebuie schimbat la fiecare 3-4 zile (se curata zona cu o bucata de vata imbibata in spirt si se da apoi cu Cicatridina spray – la mine a functionat de minune), pana la controlul de 10 zile, apoi se da jos conform indicatiilor medicului. In toata perioada aceasta, rana nu trebuie udata/ umezita.
  22. Cicatricea este la aproximativ 3 degete distanta de elasticul unui chilot normal. Asadar, poate fi acoperita cu usurinta.
  23. Imediat dupa operatie, mi s-a pus un brau, pe care (desi sub diferite forme) il port si astazi
  24. Acum, la fix 4 luni de la operatie, are undeva in jurul a 7cm lungime si arata ca o dunga usor depigmentata. N-o sa pun poza, pentru ca sunt pudica :))), dar arata foarte bine.
  25. Vazusem eu o reclama la TV, la Raniseptol parca (sau ceva de genul asta), despre o crema care ajuta refacerea pielii, insa nu am gasit-o la farmacie. Mi s-a recomandat in schimb Strataderm. Am decis s-o testez, deoarece nu aveam nimic de pierdut – in cel mai rau caz ramanea la fel. πŸ˜€ Nu-mi dau seama exact in ce masura i se datoreaza rezultatul. Va rog sa-mi spuneti daca ati folosit-o si voi; sunt curioasa daca chiar a ajutat sau daca e doar impresia mea. O folosesc de vreo luna si jumatate, o data pe zi, dupa dus (dupa ce am sters pielea bine).

Pentru cine a citit articolul “Nasterea la Arcadia. Merita sa alegi un spital privat?!”, este cunoscuta deja fobia mea fata de spitale, medici si seringi. Asadar, indiferent ca ar fi fost o nastere naturala sau cezariana, nici una dintre ele nu m-ar fi scutit de tot ceea ce ma speria sau de durere.

Acum ca ma gandesc la toate aceste lucruri, realizez ca a fost o perioada in care mi-am infruntat nu doar fricile de mai sus, ci si pe cea de singuratate si boala. Sotul nu m-a putut vizita, rudele si prietenii erau departe, iar virusul vietii aparuse de putin timp – erau multe necunoscute si teama pretutindeni. Cand am intrat in casa, dupa cele 3 zile, am inceput pur si simplu sa plang. M-am simtit eliberata, bucuroasa ca am ajuns acasa si ca acum eram o familie. πŸ™‚