Primul trimestru de sarcina: simptome

Imi amintesc si acum ziua in care am aflat. Era o zi de luni, venita dupa o zi oribila de vineri. Dupa un weekend plin de ganduri, planuri, plans si o atmosfera extrem de tensionata in interiorul meu. Stii sentimentul acela… ca parca nu-ti mai gasesti locul si vrei o schimbare? Ei bine, acolo ma aflam eu. 🙂

Desi mi-am dorit sa raman insarcinata, vestea a fost o surpriza enorma! Dupa un diagnostic cel mai probabil gresit, 12 ani de relatie si cam tot atatia de experienta profesionala, mi-am dat seama ca nimic nu merita sacrificiul personal si ca cel mai important “lucru” este familia. Viata are un mod bizar de a ne arata calea pe care trebuie sa o urmam, atunci cand nu luam deciziile potrivite din proprie initiativa.

Intamplarea a facut, dupa mai multi ani de pauza, sa am din nou o insuficienta de progesteron si sa urmez un tratament cu Duphaston (pe care nu-l recomand; poate voi povesti intr-o alta sectiune experienta cu el ) care m-a ajutat sa raman insarcinata imediat.

Revenind la primul trimestru – a fost GROAZNIC. 🙂 Desigur, ma bucuram de faptul ca urma sa devin mama, dar nimic nu semana cu ceea ce vazusem in jurul meu. Rad si acum amintindu-mi ca prin saptamana 5 am crezut ca voi avea o sarcina extrem de usoara, insa din saptamana 7 (ca si cum as fi atras tot ce a urmat =)) ) a inceput “distractia”:

  • somnolenta – pe parcursul intregii zile, iar seara dormeam de la 6.30pm-7pm la 7am-7.30am (a fost cel mai odihnitor somn avut vreodata si cred ca as fi dormit si mai mult de atat, daca nu ar fi trebuit sa ajung la birou dimineata)
  • stari de greata, pe toata durata zilei si a noptii (uita de “morning sick”!), fara vreo pauza. Spalatul pe dinti devenise o corvoada, iar mersul cu masina altuia era resimtit ca o pedeapsa
  • ameteala permanenta (conduceam cu 30 la ora si simteam ca se misca tot in jur; a fost singura perioada din viata mea in care nu am stat pe retelele de socializare si vorbeam doar la telefon; faceam dus tinandu-ma de perete si mi se parea un mare chin seara de seara)
  • dureri in zona lombara, ceva mai puternice decat cele menstruale – care ma incetineau si ma faceau sa merg cu dificultate inca din saptamana 7 de sarcina. Daca ar fi fost posibil, mi-as fi luat inca de atunci o parte din zilele aferente concediului prenatal :)).
  • dureri incredibile de sani – durerile erau atat de puternice incat imi tineam bratul de-a lungul pieptului, de fiecare data cand ma miscam sau ma dadeam jos din pat, si am inceput sa dorm cu bustiera
  • voma – ma apuca instant, iar pana in saptamana 16 imi era provocata de absolut orice miros (mancare – la noi in casa nu se mai gatea; parfum – tin minte ca intr-o noapte l-am rugat pe sotul meu sa mai faca o data dus, deoarece se parfumase; cafea – imi amintesc si acum o discutie avuta cu unul dintre colegii mei care mi s-a parut interminabila, desi a durat doar jumatate de ora; tigara – am inceput sa evit frecventarea terasei de la locul de munca, unde obisnuiam sa-mi petrec pauzele inainte). Acidul folic a fost exclus, intrucat ma facea sa vomit mai des, iar asta a adus o ingrijorare suplimentara
  • am inceput sa slabesc si sa-mi fac tot mai multe griji pentru sanatatea bebelusului, intrucat in primele luni vomam tot ce mancam si nu reuseam sa beau mai mult de 0.5l apa in 24h (desi faceam mari eforturi in acest sens)
  • avand in vedere problema lipsei de progesteron din corpul meu, mi s-a recomandat inca de la inceput un tratament de mentinere – motiv pentru care fiecare vizita medicala sau analiza era insotita de stres si mari emotii. Ultrogestan nu se mai gasea, asa ca am inceput sa iau Arefam (similar ca si compozitie), de 2 ori pe zi/ zilnic

Asadar, incepand cu saptamana 7 de sarcina, zilele au inceput sa treaca tot mai greu, iar noptile sa zboare. Nu mi-am imaginat niciodata ca poti fi complet sanatos si sa te simtit atat de rau, zi de zi. Privind totusi in urma, nu am nici un regret, dar nu cred ca as mai trece printr-o astfel de experienta…

Stiu, se spune ca se uita. Time will tell! 😀

Comentarii: